Candidata independentă la funcția de președinte, Natalia Morari, sugerează că actuala președinte a Republicii Moldova, care mai aspriră pentru un mandat de șef de stat ar încerca să fraudeze alegerile. Potrivit Nataliei Morari, acest lucru s-ar face inclusiv prin instituțiile statului pe care le-a subordonat Maia Sandu.
„CNA, Procuratura și SIS, Comisia Electorală Centrală și Consiliul Audiovizualului, așa zisul Patriot și Moldova 1, Guvernul și Parlamentul – toate sunt subordonate dnei Sandu, toate sunt instrumentele dânsei inclusiv în fraudarea alegerilor. Patru ani Maia Sandu a furat și a depopulat Moldova, a mințit și a sărăcit oamenii – și acum ne fură alegerile”, a declarat Natalia Morari în cadrul unui briefing.
Potrivit candidatei Natalia Morari, președinta Maia Sandu „se ascunde de oameni în spatele Serviciului de pază, al CNA, al SIS, al Procuraturii și al Poliției”.
„Se ascunde pentru că nu are răspunsuri la miile de întrebări despre minciunile sale, corupția din echipa și incompetența care a sărăcit țara noastră. Ea nu e îngrijorată de plecarea oamenilor, de scăderea natalității, de prăbușirea economiei, de îmbătrânirea și depopularea Moldovei, și nici de sărăcirea oamenilor. Pentru toate crizele pe care le-a adus peste noi, Maia Sandu are o singură soluție – mărește salariile miniștrilor și deputaților ei, și mai fraudează miliarde de lei prin achiziții ascunse și dubioase”, a subliniat Natalia Morari.
În acest sens, Natalia Morari a invitat-o pe Maia Sandu la o dezbatere, în cazul în care cea din urmă ar avea răspunsuri la întrebările legate de ilegalitățile și abuzurile puterii.