Natalia Morari, candidată la alegerile prezidențiale, a venit cu critici dure la adresa președintelui Comisiei parlamentare Economie, buget și finanțe, Radu Marian, după ce acesta a acuzat-o de dezinformare în ceea ce privește prețurile la achiziția gazelor. Într-o postare recentă, Morari a subliniat că cifrele prezentate de ea sunt verificate și a criticat guvernarea pentru lipsa de profesionalism și gestionarea defectuoasă a achizițiilor de gaze naturale.
Natalia Morari a scris că Radu Marian caută informațiile pe Google, fără să înțeleagă prețurile reale de pe piață. Ea a explicat că prețurile la gaz pe bursă nu sunt accesibile gratuit și că guvernarea cumpără gaz la prețuri de 2-4 ori mai mari decât cele reale, provocând pierderi uriașe.
„Prostia Dvs e atât de mare, încât nu vă permite să analizați documentele publicate chiar de ministrul Dvs al Energiei, Victor Parlicov. Chiar în tabelul publicat de voi este indicat prețul de achiziție la zi (purchase price) și prețul maxim la spot TTF. Repet, preț maxim. Dvs vorbiți de 106€ (preț la futures găsit pe google), dar iată că în tabelul oficial de la Energocom, publicat tot de voi, prețul maxim TTF în aceeași zi e de 36€! Și asta e preț maxim. Și așa zile la rând, milioane de metri cubi procurați la prețuri de 2,3, uneori chiar 4 ori mai scump decât prețul la spot TTF…Luați calculatorul, amintiți-vă de funcția pe care o aveți, faceți calcule și vedeți cum ai voștri au furat doar la o singură tranzacție de gaze din creditul BERD 70.000.000€!”, a scris Natalia Morari.
Candidata la funcția de președinte, Natalia Morari, a subliniat că președintele Comisiei Economie, buget și finanțe, Radu Marian, ar avea o viziune primitivă asupra problemelor economice, sugerând că acesta nu este la curent cu schemele de corupție din cadrul guvernării. La fel, Morari a adăugat că actuala guvernare este cea mai incompetentă din istoria țării.
„Sunteți cea mai incompetentă guvernare din toată istoria țării. Dar cel mai trist e că pe lângă asta sunteți și niște hoți ordinari. Încă 4 ani de voi noi pur și simplu nu vom rezista…Dragi PAS-iști, dacă eu public ceva, înseamnă că este verificat până la ultima instanță – luați-o ca pe un adevăr…Mai bine ați citi programul meu „Moldova nouă”, poate ați prinde la idei reale de dezvoltarea economică”, a conchis Natalia Morari.