https://nataliamorari.md/

Mesajul Nataliei Morari, la închiderea secțiilor de vot: „Aceste alegeri au fost furate cu mult timp în urmă. Adevărata noastră luptă pentru schimbare abia începe”


Stimați concetățeni, prieteni,

Am început lupta politică acum trei luni. Oricare va fi rezultatul, acesta deja este un rezultat bun. Îi mulțumesc fiecăruia care m-a susținut, care a crezut în mine, care a fost alături de mine și care a văzut în programul meu o șansă de a construi o Moldovă Nouă. Să știți că aceasta a fost doar încălzirea, iar adevărata luptă abia urmează.

Am intrat în politică acum 3 luni și voi rămâne în ea cel puțin încă 20 de ani. Indiferent cât de mult cineva se va opune sau câte obstacole ne vor fi  create, împreună cu echipa mea vom implementa planul de reforme, care va transforma țara noastră într-un miracol economic. Cei care astăzi se opun cu înverșunare, mâine vor dori să fie parte a echipei noastre. Singurul lucru trist este că țara noastră își pierde timp.

Iar acum despre alegeri.

Aceste alegeri au fost furate cu mult timp înainte. Alegerile au fost furate când toți șefii SIS, ai procuraturii, ai poliției și ai CNA au fost numiți la ordinul Maiei Sandu – și nu deoarece corespundeau funcțiilor, ci pentru că sunt gata să execute orice ordin. Iar toți cei care refuzau să execute ordinele ilegale ale președintei – au fost demiși. 

Alegerile au fost furate când Maia Sandu a numit oameni loiali în fruntea parlamentului și a comisiilor parlamentare, în fruntea guvernului și ministerelor, în fruntea CEC și a Consiliului Audiovizualului, în fruntea televiziunii publice, a Băncii Naționale și altor instituții, care au acționat în campania electorală de partea Maiei Sandu și împotriva oamenilor.

Alegerile au fost furate atunci când contracandidații Maiei Sandu se luptau cu săptămânile să-și deschidă, oficial, contul bancar.

Alegerile au fost furate când agitatorii și voluntarii contracandidaților erau intimidați de organele de forță.

Alegerile au fost fraudate de luni de zile când presa controlată de actuala putere turna zoaie pe contracandidații Maiei Sandu, îndeosebi pe unii dintre ei, în timp ce actuala președintă se bucura de cea mai blândă atitudine.

Alegerile au fost furate de fiecare dată când un medic sau un învățător au fost amenințați cu concedierea dacă deschis susțineau alți candidați.

Alegerile au fost furate ori de câte ori funcționarii publici a fost forțați să facă campania Maiei Sandu.

În ultimele săptămâni am vorbit cu mii de oameni, iar echipa mea a vorbit cu zeci de mii de oameni. Majoritatea oamenilor se tem să apară în fotografii și vorbesc parcă în șoaptă. Maia Sandu și guvernarea ei polițienească a indus frica în oameni. Acum e momentul pentru consolidarea tuturor forțelor de opoziție pentru a apăra dreptul fiecărui cetățean la alegeri libere și corecte.

Dragi concetățeni,

Aceste alegeri nu pot fi considerate nici libere, nici corecte, iar adevărata noastră luptă pentru schimbare abia începe. Împreună cu echipa mea îmi doresc o Moldovă Nouă din care să nu vrei să pleci și în care să dorești să revii. Și pentru asta voi lupta în continuare. Vă mulțumesc!

popupimg

Bună ziua!

Sunt Natalia Morari și vă invit să
vă alăturați echipei mele. Împreună putem face schimbarea aici și acum!

Привяжу зарплату президента, членов правительства и парламента к средней зарплате учителей, врачей и к средней пенсии. Нельзя поднять зарплату президенту, членам правительства и депутатам без повышения средней зарплаты учителей, врачей и средней пенсии в соотношении минимум 1:2 (например, если хотят повысить себе на 10%, должны повысить на 20% учителям, врачам и пенсионерам).

Я верну то, что украли у пенсионеров. Восстановлю индексацию пенсий за 2022 год до положенных 30% от уровня инфляции, что составит от 5 до 8 тысяч лей для каждого пенсионера.

Обеспечу выдачу пенсионерам ежемесячных дифференциальных талонов на питание на сумму 1500 лей, на которые они смогут покупать продукты питания молдавского производства.

С целью удержания молодежи в стране и улучшения финансового положения пенсионеров добьюсь введения пониженной ставки социальных налогов с заработной платы для молодежи до 27 лет и пенсионеров (в размере 1/3 от стандартных отчислений). При этом для работающих пенсионеров будет сохранена их пенсия.

С целью удержания населения от эмиграции, добьюсь введения ипотечной частно-государственной программы с процентной ставкой в 1%.

Инициирую пересмотр функционала всех государственных институтов с полным переосмыслением их отношений с простым гражданином. Ликвидирую большое количество государственных органов, сокращу их численность и функции. Государственный аппарат должен быть компактным и переориентирован на новые цели и задачи - построение новой экономики и обслуживание потребностей обычного человека.

Проведу амнистию капитала и налоговую амнистию. Люди должны пользоваться своими деньгами как хотят, без искусственных ограничений. Деньги и имущество, заработанные людьми как за рубежом, так и внутри страны, будут задекларированы и амнистированы.

Добьюсь новой роли государства в экономике. Лично буду курировать программу по созданию нового класса предпринимателей через совместное создание с государством малого и среднего бизнеса с дальнейшей передачей прав собственности и управления в частные руки. Государство будет участвовать в создании малых и средних предприятий через предоставление бизнес-проектов, земли, бесплатных финансовых ресурсов, технологий, бесплатной технической помощи и общего покровительства. Каждый гражданин будет иметь возможность стать предпринимателем и иметь свой бизнес.

Совместно с премьер-министром возьму на себя обязательство по открытию новых экспортных рынков сбыта и по продвижению молдавской продукции за рубежом.

Откажусь от контроля над судебной системой и создам реально независимый суд, где судьи будут защищать людей от чиновников и государства.

Под личную ответственность президента будет введена программа «охота за инвесторами».

Проведу фундаментальные экономические реформы, позволящие развить новые направления развития страны в сфере услуг и промышленного производства.

Voi asocia salariul președintelui, al membrilor Guvernului și al Parlamentului cu salariul mediu al profesorilor, medicilor și cu pensia medie. Nu poate fi mărit salariul președintelui, al membrilor Guvernului și al deputaților fără a crește salariul mediu al profesorilor, medicilor și pensia medie într-un raport de cel puțin 1:2 (de exemplu, dacă își propun să mărească salariul cu 10%, trebuie să mărească salariul profesorilor, medicilor și pensia cu 20%).

Voi restitui ceea ce a fost furat de la pensionari. Voi restabili indexarea pensiilor pentru anul 2022 până la 30% din nivelul inflației, ceea ce va constitui între 5.000 și 8.000 de lei pentru fiecare pensionar.

Voi asigura distribuirea de tichete diferențiate de masă pentru pensionari, în valoare de 1.500 de lei pe lună, pe care aceștia le vor putea folosi pentru achiziționarea produselor alimentare autohtone.

Voi obține introducerea unei cote reduse de taxe sociale pe salariu pentru tinerii de până la 27 de ani și pentru pensionari (în valoare de 1/3 din contribuțiile standard). În același timp, pentru pensionarii care lucrează, pensia lor va fi păstrată.

Pentru a reduce migrația populației, voi obține introducerea unui program ipotecar public-privat cu o rată a dobânzii de 1%.

Voi iniția revizuirea funcțiilor tuturor instituțiilor de stat, cu o regândire completă a relațiilor lor cu cetățenii. Voi desființa un număr mare de instituții de stat, reducând numărul și funcțiile acestora. Aparatul de stat trebuie să fie compact și reorientat către noi scopuri și obiective – construirea unei noi economii și satisfacerea nevoilor omului obișnuit.

Voi efectua o amnistie a capitalului și o amnistie fiscală. Oamenii trebuie să-și poată folosi banii cum doresc, fără restricții artificiale. Toți banii și bunurile obținute de oameni, atât în străinătate, cât și în țară, vor fi declarate și amnistiate.

Voi asigura un nou rol al statului în economie. Voi supraveghea personal programul de creare a unei noi clase de antreprenori. Statul va participa la crearea întreprinderilor mici și mijlocii prin furnizarea proiectelor de afaceri, terenuri, resurse financiare gratuite, tehnologii, asistență tehnică gratuită și protecție generală. Fiecare cetățean va avea posibilitatea să devină antreprenor și să își deschidă propria afacere.

Împreună cu prim-ministrul, îmi voi asuma responsabilitatea pentru deschiderea de noi piețe de export și pentru promovarea produselor agricole moldovenești în străinătate.

Voi renunța la controlul asupra sistemului judiciar și voi crea o justiție cu adevărat independentă, unde judecătorii vor proteja oamenii de funcționarii publici și de stat.

Sub responsabilitatea personală a președintelui, va fi implementat un program de „vânătoare de investitori”.

Voi efectua reforme economice fundamentale care vor permite dezvoltarea de noi direcții în domeniul serviciilor și al producției industriale.

Здравствуйте!

Я Наталья Морарь и приглашаю вас на присоединяйся к моей команде Вместе мы сможем изменить ситуацию здесь и сейчас!